Istoria companiei Henkel

Peste 140 ani de tradiție și succes

Istoria companiei începe în 1876 atunci când Fritz Henkel, un negustor de 28 ani pasionat de știință, înființează compania Henkel & Cie în Aachen (Germania) la data de 26 septembrie 1876, împreună cu doi asociați și lansează pe piață primul produs, un detergent universal pe bază de silicat. 

Pe parcursul următorilor ani, această familie de antreprenori germani, împreună cu miile de angajați, transformă Henkel într-o puternică companie internațională.

Henkel în România

Henkel Romania este înființată în anul 1994, ca filială a Henkel Central Eastern Europe din Viena, Austria, primele sale divizii fiind Detergenți și Adezivi Comerciali.

În 2007 Henkel inaugurează a doua fabrică pentru adezivii Ceresit, la Câmpia Turzii (jud. Cluj) iar în aprilie 2013 cea de a treia unitate de producţie, la Roznov, în jud. Neamț.

Henkel Romania – cetățean responsabil

În calitate de membru responsabil al societăţii româneşti, Henkel Romania a fost implicată activ, în cei peste 20 ani de existență, în sponsorizarea mai multor proiecte ecologice, culturale, activităţi caritabile, în sprijinul comunității locale, sportive şi proiecte educative.

Astfel, în aprilie 2020 Henkel a anunțat finalizarea donației de 650.000 lei în lupta împotriva Covid-19. Compania a donat 290.000 lei către Societatea Națională de Cruce Roșie din România, fondurile urmând a fi folosite pentru achiziționarea de echipamente medicale și de protecție pentru spitale, cadre medicale și voluntarii implicați în acțiunile de combatere Covid-19 și sprijinirea populației.

Pe lângă donația în bani către Societatea Națională de Cruce Roșie din România, Henkel Romania a mai oferit și 38.000 bucăți de produse de igienă personală, detergent și produse de curățenie (din mărcile Bref, Persil, Pur și Fa), următoarelor asociații și ONG-uri: Zâmbete Colorate, Home and Hopes for Children, #Ajutor Spitale, Asociația Magic și Crucea Roșie Română. Valoarea totală a donației în produse s-a ridicat la cca 360.000 lei.

2004: Aniversarea a 10 ani (1994-2004)

Henkel marchează aniversarea a 10 ani, prin lansarea unui program complex de reciclare a deșeurilor din Delta Dunării - “Împreună pentru o Deltă curată” - în parteneriat cu Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD). Programul a inclus donaţii de echipamente (prese pentru PET-uri, pubele etc) dar şi campanii de educare a turiştilor şi localnicilor, donaţii de carte pentru şcolile din rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi tabere ecologice, toate acţiunile fiind derulate pe parcursul a trei ani, 2004-2006.

În 2007 programul a fost extins la întreg bazinul Dunării sub umbrela “Împreună pentru o Dunăre curată”, cu scopul de a stabili o puternică reţea de şcoli din localităţi dunărene în vederea implicării lor în proiecte educative şi ecologice, având ca principal obiectiv protejarea fluviului Dunărea şi a Deltei Dunării.

În 1998 compania lansează gama de coloranți Palette, deschizând o nouă piață pentru produsele Schwarzkopf, iar în 1999 portofoliul diviziei Detergenți a fost completat de mărcile Clin și Bref.

Extinderea activității companiei a dus la creșterea numărului de angajați și la mutarea într-un nou sediu, în 1999. Tot atunci au fost lansate și primele produse dedicate în excusivitate bărbaților, cele din gama Fa Men.

În 2000 se înființează Henkel Bautechnik Romania, care coordonează activitatea locală a diciziei Adevizi de Construcții, iar în vara 2000 se inaugurează prima fabrică de adezivi Ceresit (materiale de finisaje si adezivi pentru constructii) în Pantelimon, lângă București.

Anul 1995 a reprezentat începutul activității de vânzare a detergenților și adezivilor industriali. Primele mărci de detergent din portofoliul internațional Henkel comercializate în România au fost Persil și Pur, urmate de Rex în 1996.

În 1996 se lansează celebra marcă Fa, prima marcă din portofoliul local al diviziei Cosmetice, iar în 1997 - Taft și Schauma,.

Anul 1997 a fost unul de referință, odată cu integrarea oficială în companie a echipei de vânzări (Detergenți și Produse Cosmetice) dezvoltată inițial în cadrul unei firme de distribuție.

1997 marchează și debutul mărcii Ceresit pe piața materialelor de construcții din România, pentru început prin distribuitori locali.

Tot în 1997, s-au lansat și mărcile Silan -din portofoliul diviziei Detergenți, Pritt și Moment – din portofoliul diviziei Adezivi.

Istorie globală

Global Innovation Center pentru divizia Adhesive Technologies

Henkel a investit peste 130 de milioane de euro pentru a ridica o clădire ultra-modernă la sediul central al companiei din Düsseldorf. Clădirea găzduiește peste 350 de experți Henkel care dezvoltă noi tehnologii și aplicații cu aplicabilitate largă Clădirea servește, de asemenea, drept centru global de inovații pentru clienți, unde Henkel le prezintă acestora noi soluții din domeniul adezivilor, materialelor de etanșare, tehnologiilor adresate diverselor industrii și soluțiilor funcționale pentru suprafețe.

Carsten Knobel noul CEO și Marco Swoboda noul CFO al Henkel

Începând cu 1 ianuarie 2020, Carsten Knobel (50) este noul CEO al companiei. iar Marco Swoboda (48) îi succede lui Carsten Knobel în poziția de Chief Financial Officer (CFO).

Sustainable finance

Henkel este prima companie din lume care a emis o obligațiune de reducere a deșeurilor de plastic. Veniturile obținute din această obligațiune, care a fost emisă în 2020, vor fi investite în proiecte de reducere a deșeurilor de plastic. Bonul are un volum total de aproximativ 100 de milioane de euro și o scadență de cinci ani.

Henkel își extinde activitățile din zona Corporate Venture Capital

Având investiții de peste 25 milioane Euro in multiple start-upuri / venture capital funds, Henkel a decis să unescă toate aceste activități sub umbrela: Henkel Ventures


Achiziția Darex Packaging Technologies și Sonderhoff Group

Odată cu finalizarea achizițiilor Darex Packaging Technologies Technologies și Sonderhoff Group, Henkel a consolidat poziția diviziei Adhesive Technologies pe piața tehnologiilor.

Henkel achiziționează Nattura Laboratorios

Henkel și-a consolidat divizia de Produse Profesionale pentru Păr și și-a extins prezența pe piața din Mexic și SUA prin achiziția Nattura Laboratorios.

Schimbări în Management Board

CEO-ul Kasper Rorsted părăsește, la cererea sa, compania la data de 30 aprilie 2016. Va fi înlocuit, începând cu data de 1 mai 2016, de către Hans Van Bylen, membru al Management Board din 2005, responsabil de divizia Beauty Care.

Henkel intră pe piața detergenților din Australia și Noua Zeelandă

Henkel a semnat un acord cu compania Colgate-Palmolive pentru achizitionarea tuturor mărcilor de detergent și produse pre-spălare ale acesteia din Australia și Noua Zeelandă. 

Familia Henkel extinde contractul de share-pooling

Acordul a fost extins pe termen nedeterminat și va putea fi încheiat doar începând cu data de 31 decembrie 2033.
  

Henkel anunță achiziții

În iunie 2014, Henkel AG & Co. KGaA a semnat un acord de preluare a acțiunilor Spotless Group SAS, Neuilly-sur-Seine, Franța. 

   

Henkel a semnat un acord cu TSG Consumer Partners, pentru preluarea a trei companii americane de pe piața produselor cosmetice profesionale, SexyHair, Alterna și Kenra. Achiziția va poziționa Henkel drept una dintre cele mai importante companii globale de produse profesionale (Hair Professional).

   


În luna septembrie 2014, Henkel a mai semnat un contract pentru achiziționarea The Bergquist Company, un furnizor privat de top pe piața globală a soluțiilor thermal-management pentru industria electronică. Această achiziție va întări poziția de lider global al diviziei Henkel Adhesive Technologies.

  

Inaugurarea celui mai mare spațiu de depozitare automatizat

La sediul central din Düsseldorf, Henkel a inaugurat cel mai mare depozit al companiei, complet automatizat. Capacitatea totală de depozitare depășește 25 milioane pachete detergent și produse de curățenie.

   

Noua organizație globală supply chain 

În acord cu strategia 2016, Henkel a continuat standardizarea proceselor de producție și logistică pentru toate diziviile sale, consolidându-le într-o singură structură globală, operațională, începând cu luna noiembrie 2014.

Noua strategie Henkel/ Noua strategie de dezvoltare durabilă

În 2012 Henkel a prezentat noua sa strategie și noile sale obiective până în anul 2016.

În același timp, compania și-a prezentat noua sa strategie de sustenabilitate (dezvoltare durabilă) pentru 2030, aplicabilă tuturor diviziilor sale, precum și întregului lanț valoric.

Dr. Simone Bagel-Trah devine Head of a Supervisory Board

Dip. Ing. Albrecht Woeste a predat președinția Consiliului de Supraveghere și Comitetului Acționarilor succesorului său, dr. Simone Bagel-Trah. Astfel, el a realizat tranziția de la a patra la a cincea generație a familiei Henkel. Dip.-Ing. Albrecht Woeste a devenit "Președinte de Onoare al Grupului Henkel". Dr. Simone Bagel-Trah este prima femeie din fruntea consiliului de supraveghere al unei companii listate la bursa germană DAX 30.

Compania își schimbă denumirea în Henkel AG & Co. KGaA  

Kasper Rorsted devine CEO

  

Achiziția National Starch - diviziile Adezivi și Materiale electronice

În 2008, Henkel a preluat de la Akzo Nobel afacerile cu adezivi și materiale electronice deținute anterior de National Starch. Datorită acestui fapt, Adhesive Technologies a devenit divizia cu cea mai mare contribuție la vânzările globale Henkel. 

Achiziția Dial Corporation, SUA

Henkel a cumpărat compania americană The Dial Corporation, un producător de detergent, produse de curățare și uz casnic și produse pentru îngrijirea corpului.

Compania își schimbă denumirea în Henkel AG & Co. KGaA

Achiziția companiei Loctite

Henkel a achiziționat toate acțiunile Loctite Corporation. Loctite este alături de adezivi artizanali și de uz casnic, cel mai important specialist din lume pentru adezivi de inginerie (engineering adhesives), în special pentru miniaturizare ca Chipbonding și microelectronică.

Odată cu integrarea Loctite, Henkel a obținut o poziție clară de lider pe piața mondială a adezivilor. Astăzi Loctite este cel mai mare brand al diviziei Adhesive Technologies.

Un nou acord de asociere a acționarilor (Shareholders’ pooling agreement)

Membrii familiei Henkel, în calitate de deținători de acțiuni ordinare în cadrul societății, au încheiat un nou acord de grupare a acționarilor pe o perioadă nedeterminată, din care semnatarii individuali nu se pot retrage înainte de 2016. Noul acord a asigurat că familia Henkel va păstra controlul pe termen lung asupra a peste 50% din acțiunile cu drept de vot.

Achiziția companiei Schwarzkopf

În iulie 1995, Henkel a achiziționat Schwarzkopf, care a făcut parte din companie de atunci. Odată cu achiziția, Henkel a reușit să dubleze vânzările diviziei Beauty Care. Schwarzkopf este acum unul dintre cele mai importante branduri de cosmetice pentru păr din lume și este cel mai mare brand din portofoliul Henkel.

Dr. Hans-Dietrich Winkhaus

Prof. Dr. Helmut Sihler se alătură Comitetului Acționarilor iar pozițiile de Președinte și CEO sunt preluate de către Dr. Hans-Dietrich Winkhaus, în 1992.

Înființarea Cognis

Konrad Henkel devine « Președinte de Onoare Henkel »

Dr. Konrad Henkel a predat președinția Consiliului de Supraveghere și a Comitetului Acționarilor lui Albrecht Woeste, un strănepot al fondatorului companiei. Dr. Konrad Henkel a devenit "Președinte de Onoare al Henkel".

  

Intrarea pe noi piețe

Henkel a început să intre pe piața est-europeană cu diverse investiții și crearea de societăți mixte în țări precum Rusia, Polonia, Ungaria și Slovenia.

Prima ediție Henkel Annual General Meeting

În 1986, a avut loc prima Adunare Generală Anuală Publică a Henkel KGaA la Primăria Düsseldorf.
Au fost publicate primele informații pentru acționarii companiei.

Tot 1986, Henkel achiziționează marca Ceresit de la Ceresit GmbH (din Germania), fapt ce determină o dezvoltare extraordinară a brandului în special în Europa – Europa de Est. 

Henkel went public / Listarea acțiunilor Henkel la Bursă

Pe 11 octombrie 1985, compania a devenit publică și au fost emise acțiuni preferențiale fără drept de vot. În acest context, a fost publicată pentru prima data, o declarație financiară din partea companiei. 

Schimbări în Supervisory Board și Shareholders’ Committee

Dr. Konrad Henkel a devenit Președinte al Supervisory Board (Consiliul de supraveghere) și al Shareholders’ Committee (Comitetul acționarilor) Henkel KGaA. El a fost ultimul membru al familiei Henkel, care a deținut președinția conducerii executive. Prof. Dr. Helmut Sihler a devenit Președinte și CEO / Chief Executive Officer.

1980

Schwarzkopf își asumă rolul de pionier în domeniul sustenabilității ,ca primul mare producător de cosmetice care lansează produse (Taft) în ambalaje fără CFC (cloroflorocarbon, gaze cu efect de seră).

Henkel GmbH se transformă în Henkel KGaA

De la 1 ianuarie 1975, Henkel GmbH a fost transformată în Henkel Kommanditgesellschaft auf Aktien (KGaA) [Societate limitată pe acțiuni]. Ia naștere Shareholder’s committee ca organism decizional al familiei Henkel.

Lansarea Pritt, primul lipici sub formă de stick

Pritt, primul stick lipici din lume, își face debutul. Sub acest brand, sunt introduse în timp mai multe produse, ceea ce sporește importanța Henkel pe piața articolelor de papetărie și a consumabilelor de birou. În același an, Henkel a început exportul Pritt, care devine astfel cel mai răspândit brand global Henkel.

Dr. Konrad Henkel devine Chairman (Președinte) al Henkel Management Board

Datorită decesului neașteptat al Dr. Jost Henkel fratele său mai mic, Dr. Konrad Henkel, preia poziția de Președinte (Chairman) al Henkel Management Board. Din anii 60, el transformă compania dintr-o afacere de familie, activă până în acel moment în special pe piața germană, într-o adevărată companie internațională.


Logo-ul oval Henkel apare pe ambalajele produselor

Dr. Konrad Henkel devine General Manager și primul spot TV din Germania promovează detergentul Persil


Primii adezivi Loctite

În 1956, profesorul Vernon Krieble și-a prezentat adezivul "Loctite, medalionul lichid". Krieble a promis că acest adeziv va rezolva problema piulițelor și șuruburilor libere din mașini. Împreună cu vecinul său Paul G. Haviland, a fondat American Sealants Company în Hartford, Connecticut, SUA. În 1963, compania a fost redenumită Loctite Corporation. 

În 1985, Henkel a cumpărat puțin peste 25% din acțiunile (ordinary) Loctite de la familia Krieble. Această participare a fost extinsă în mai multe etape, la 35 la sută până în 1996. Henkel a achiziționat, în întregime, compania Loctite în 1997. Astăzi, Loctite este cel mai mare brand al diviziei Henkel Adezivi Tehnologii.


Schwarzkopf dezvoltă primul spray-fixativ din Europa – Taft.

Dr. Konrad Henkel se alătură companiei

Dr. Konrad Henkel, al doilea fiu al Dr. Hugo Henkel, se alătură companiei din poziția de chimist.


1949

Scharzkopf lansează "Schauma", marca de șampon cu cel mare success din toate timpurile.

Reorganizarea Management & Advisory Board

  

1947 - Lansarea Poly Color, prima vopsea de păr lichidă, pentru uz casnic. 

Marca va fi achiziționată mai târziu de Henkel, în 1950, moment ce marchează intrarea Henkel pe piața produselor cosmetice. 

Prima grădiniță Henkel în incinta unei fabrici

Henkel organizează o grădiniță pentru copiii angajaților în incinta fabricii din Düsseldorf-Holthausen (există și astazi sub numele de Gerda-Henkel-KiTa).

Dr. Jost Henkel se alătură companiei

Dr. Jost Henkel, primul fiu al Dr. Hugo Henkel se alătură companiei. Începând cu 1942 el conduce compania în perioada celui de al II-lea Razboi Mondial și pune bazele dezvoltării companiei, dintr-un producător de detergent către un jucător important din industria chimică.

1933
Schwarzkopf lansează un produs innovator, precursorul șampoanelor modern - primul șampon din lume fără substanțe alcaline. 


Produse Schwarzkopf pentru saloane

În 1930, Schwarzkopf înființează divizia de produse profesionale, pentru saloane.

Primul adeziv Henkel

În 1922 Henkel începe să producă adezivi pentru carton și hârtie, la început pentru uzul propriu- lipirea/ sigilarea cutiilor de detergent. Un an mai târziu, Henkel vinde adezivi unei companii vecine. Iar din 1928 Henkel exportă adezivi, în special către țările europene învecinate, iar din 1929 și către companii din Australia & America de Sud.


Apariția “White Lady”/” Weisse Dame”/ Doamna în alb

A fost creat cel mai faimos personaj din reclamele Persil” Weisse Dame” [doamna in alb]. Ea poate fi văzută în postere, panouri din email, diverse tablouri specifice epocii și ceasuri de stradă până în anii ‘60.

Prima unitate de producție din afara Germaniei – în Elveția

29 ianuarie 1913, Henkel inaugurează prima sa filială, Henkel & Cie AG în Basel-Pratteln, Elveția. 

Ceresit

Inventarea Ceresit – un material hidroizolant ca adaos fără bitum la obținerea mortarului de ciment impermeabil la apă.

Persil – primul detergent modern 

În luna iunie 1907 Henkel lansează Persil, primul detergent modern din lume, un punct de referință pentru companie, și o premisă a dezvoltării afacerii. Persil a declansat o adevărată revolutie în spălarea rufelor la domiciliu, reprezentând prima contribuție (tangibilă) a companiei la progresul social. Și astăzi Persil este detergentul No. 1 al Germaniei și un brand de importanță strategică pentru actuala divizie Laundry & Home Care.

Shampoon – primul sampon-pudră din Germania

În 1903, Schwarzkopf lansează primul șampon-pudră din Germania - Schaumpon, produs ce poartă pe etichetă celebrul (acum) cap negru. Până în acel moment, părul se spăla cu săpun sau cu ulei de măsline. În mai 1904, “capul negru” a fost înregistrat ca marcă la Oficiul Imperial German de Patente.

Înființarea Schwarzkopf

În 1898, chimistul Hans Schwarzkopf deschide primul său magazin în Berlin-Charlottenburg. Marca Schwarzkopf a fost ulterior achziționată de Henkel în 1995.

Henkel’s Bleich-Soda (Soda de rufe Henkel) este primul produs de succes

În 1878, Henkel lansează primul produs sub marcă proprie. Rezultat al propriilor studii efectuate de către Fritz Henkel, acesta era gata de utilizare, ușor de folosit de către gospodinele vremii care, până atunci, fierbeau rufele și apoi le lăsau să se usuce și să se albească la soare. În același an, Henkel începe să exporte produse: 200 cutii Henkel Bleich-Soda și 200 pound Universal-Waschmittel, către Elveția.


Compania Henkel își mută sediul la Düsseldorf

Ca urmare a succesului avut cu primul produs, Fritz Henkel mută sediul companiei la Düsseldorf, în 1878. Initial, a închiriat un spațiu, pentru ca apoi să își construiască propria sa fabrică în Düsseldorf-Oberbilk, în 1880. În 1899, Fritz Henkel cumpără teren în zona Holthausen, pe vremea aceea, o suburbie a orașului Düsseldorf, unde a început imediat să construiască o fabrică pentru sodă, una pentru silicat de sodiu, un spațiu pentru boiler-e cu ateliere și un sediu de birouri. În martie 1900, Henkel era pregătit să înceapă producția în noua locație.

Fritz Henkel founded the laundry detergent company Henkel

Pe data de 26 septembrie 1876, Fritz Henkel îmreună cu doi asociați înființează compania Henkel & Cie punând bazele primei fabrici de detergent de rufe în Aachen (Germania). Primul produs a fost un detergent de rufe pe bază de silicat de sodiu, denumit “Universal-Waschmittel” (în germană – detergent universal). Spre deosebire de toate celelalte produse similare existente atunci pe piață, care se vindeau vrac, acesta a fost vândut în pachete/ cutii din carton, sigilate, ușor de manevrat.