Centrul de Presă

Arhivă Comunicate de Presă

Download Center

26.02.2009, Düsseldorf


Henkel se angajează să poarte un dialog pe tema sustenabilităţii


Comunicarea valorii adăugate

Oamenii care achiziţionează un produs marca Henkel se aşteaptă la cea mai bună calitate. Însă, aceasta nu este unica cerinţă pe care o îndeplinesc aceste produse. De mai mult de 130 de ani, Henkel combină performanţele mărcilor de vârf cu responsabilitatea faţă de oameni şi de mediu. Anul trecut, Henkel a lansat o iniţiativă de sustenabilitate vastă, globală, sub denumirea „Calitate şi Responsabilitate”. Henkel se angajează să poarte un dialog deschis pe această temă, - nu numai cu comunitatea de experţi în sustenabilitate, dar şi cu clienţii şi consumatorii.

În cadrul companiei Henkel, dezvoltarea sustenabilă începe cu selectarea materiei prime. Apoi, continuă în timpul folosirii produsului, până la eliminarea finală a produsului – pe durata întregului lanţ valoric. „Pentru noi, sustenabilitatea nu este un simplu accesoriu; este, mai degrabă, o componentă esenţială a strategiei companiei noastre,” explică Christian-André Weinberger, Corporate Senior Vice President şi Global Chief Marketing Officer Divizia Detergenţi şi produse pentru îngrijirea locuinţei.

Această strategie este susţinută prin activităţi de comunicare corespunzătoare: clienţilor şi consumatorilor li se oferă informaţii detaliate, care explică modul în care, prin folosirea produselor marca Henkel, pot conserva resursele, contribui la protejarea mediului şi previn formarea de deşeuri. Întrucât, responsabilitatea faţă de oameni şi mediu nu se opreşte la plasarea produsului pe raftul de vânzare.

„Este importantă implicarea tuturor participanţilor de pe piaţă, pentru a promova dezvoltarea sustenabilă la fiecare nivel – în special dacă dorim să realizăm progrese substanţiale către protejarea mediului,” adaugă Weinberger.

Henkel este implicată în iniţiative naţionale şi internaţionale
Întrucât dezvoltarea sustenabilă se poate realiza numai dacă participă toată lumea, Henkel este implicată în diverse iniţiative şi organizaţii pan-europene, precum Asociaţia Internaţională pentru Săpunuri, Detergenţi şi Produse de Întreţinere (A.I.S.E.). Într-adevăr, Henkel a fost prima companie care a semnat „Carta A.I.S.E. pentru Curăţarea Sustenabilă” în anul 2005.

Obiectivul acestei iniţiative sustenabile voluntare a industriei de detergenţi din Europa este de a face procesele aplicate în dezvoltarea, producerea, folosirea şi eliminarea săpunurilor, detergenţilor şi a produselor de întreţinere sustenabile pe durata întregii lor existenţe. De asemenea, un auditor acreditat independent examinează şi atestă realizările efectuate în această direcţie

Din anul 2006, Henkel – prin dezvoltările sale în sectorul detergenţilor pentru maşinile de spălat vase – a susţinut şi iniţiativa „Economisiţi Energia şi Apa” a A.I.S.E. Scopul acestui program este acela de a convinge consumatorii să economisească energia şi apa în timpul procesului de spălare a vaselor cu maşina de spălat vase. Siglele de pe detergenţii de spălat vase şi informaţiile suplimentare furnizate prin internet încurajează consumatorii să aleagă programe mai eficiente din punct de vedere al energiei.

Amprenta de carbon
Henkel participă la proiectul pilot global „Amprenta de Carbon a Produsului” (PCF) care se desfăşoară în acest moment în Germania. O amprentă de carbon, referitoare la un produs, descrie toate emisiile de gaze cu efect de seră generate în timpul duratei de viaţă a respectivului produs, respectiv, de la începutul la sfârşitul lanţului valoric aferent.

Proiectul pilot PCF este susţinut de WWF, „Öko-Institut” (Institutul pentru Ecologie Aplicată), Institutul din Potsdam pentru Cercetări despre Impactul asupra mediului, agenţia germană THEMA1, şi zece companii partenere din comerţ şi industrie. Unul dintre obiectivele lucrărilor de dezvoltare este crearea unei metode unificate la nivel internaţional, pentru a identifica amprentele de carbon ale produselor. Cel de-al doilea obiectiv este dezvoltarea unui concept de comunicare referitor la produs, care să permită consumatorilor să ia decizii de cumpărare în cunoştinţă de cauză, în favoarea produselor compatibile cu mediul.

„Nu este suficient să limităm informaţiile furnizate la, să zicem, nivelul emisiilor de CO2 generate de producţie”, susţine Uwe Bergmann, expert în sustenabilitate în cadrul Henkel. Când se calculează amprentele de carbon, este esenţială includerea fazei de utilizare, întrucât există o diferenţă enormă în ceea ce priveşte emisiile de gaze cu efect de seră generate de un ciclu de spălare la 60 de grade Celsius şi unul efectuat la 30 de grade Celsius. De exemplu, Persil oferă o foarte bună putere de spălare la temperaturi scăzute. Acesta înseamnă un consum mai mic de energie şi un nivel de CO2 mai scăzut, la nivel general.

Acest lucru a fost confirmat şi de experienţa acumulată de Henkel în ultimii 20 de ani, în ceea ce priveşte prepararea produsului şi eco-echilibrul proceselor.  Într-adevăr, Henkel are o lungă tradiţie de informare a consumatorilor despre modul în care, folosind produsele companiei, pot conserva resursele sau contribui la protejarea mediului. Un exemplu curent al acestui fapt este sigla „Calitate şi Responsabilitate” a companiei. Henkel foloseşte această siglă pe toate produsele de spălare şi îngrijire a locuinţei, din anul 2008. Acest lucru întăreşte faptul că elementele identificate astfel nu sunt numai foarte importante, dar sunt şi compatibile cu mediul, că ajută la economisirea apei şi a energiei şi că sunt produse în condiţii de lucru bune, decente.

Comunicaţie cu clienţii industriali şi retaileri
Henkel a dezvoltat un Calculator al Valorii pentru a transmite în mod clar şi transparent clienţilor săi industriali care sunt avantajele pe care le aduc îmbunătăţirile proceselor specifice.  Acest lucru ajută la identificarea potenţialului de economisire, în ceea ce priveşte consumul de energie, apă sau materii prime, promovarea adoptării proceselor îmbunătăţite.

Cu ajutorul Calculatorului Valorii, se poate compara un nou proces, etapă cu etapă, cu unul existent. Beneficiile care rezultă şi economia de costuri devin imediat vizibile. Baza acestui lucru este furnizată prin documentaţie detaliată referitoare la toate etapele procesului care fac parte din programul Calculatorul Valorii, ceea ce permite personalului de vânzări al Henkel să aibă acces şi să folosească mai uşor know-how-ul dezvoltatorilor produsului său.

Exemplul Bonderite NT: Cu ajutorul acestui produs pentru industria metalelor, Henkel a dezvoltat un proces de acoperire inovator, ca alternativă la fosfatarea cu fier. Bonderite NT oferă protecţie remarcabilă împotriva coroziunii şi prezintă avantaje calitative, ecologice şi economice faţă de fosfatarea fierului. Calculatorul Valorii arată clar cum această soluţie integrată a companiei Henkel produce costuri generale mai mici, prin reducerea consumului de resurse, a apelor reziduale şi a costurilor de eliminare a deşeurilor, şi prelungind durata de viaţă a respectivelor produse din metal.

Tot nou este şi aşa-numitul Henkel Sustainability Master, un instrument creat de sectorul de spălare a rufelor şi îngrijire a locuinţei al companiei. De fapt, este un proces de evaluare susţinut de o aplicaţie software a Henkel. Lucrând împreună cu parteneri comerciali, specialiştii Henkel îl folosesc pentru a calcula performanţa de sustenabilitate a noilor produse şi procese, în comparaţie cu linia de referinţă convenţională. Prin această abordare, se pot prevedea atât influenţele pozitive, cât şi cele negative – de exemplu, a formelor de ambalare – în timpul fazei de dezvoltare, şi, de asemenea, evalua situaţiile existente. Cunoştinţele dobândite pot fi utilizate pentru marketingul noilor produse sau pentru dezvoltarea logisticii şi a strategiilor de ambalare. De asemenea, este mai uşor de realizat comparaţii între referinţele de sustenabilitate, de exemplu, ale două tipuri de ambalaje diferite. Acest lucru, la rândul său ajută compania Henkel şi pe retaileri să ia o decizie în cunoştinţă de cauză în favoarea produselor, proceselor şi formelor de ambalare mai sustenabile.

Henkel furnizează informaţii detaliate despre sustenabilitate şi responsabilitate socială, alături de toate clasificările şi cotaţiile relevante, pe pagina sa web www.henkel/com/sustainability.

Henkel AG & Co. KGaA
Head of Corporate Communications:
Ernst Primosch, Corporate Vice President

 
 / 
Download web print
Arata tot
 

Contact

Nume Lars Witteck
  Corporate Communications / Head Communications & Information | Headquarters, Düsseldorf / Germany
Phone +49-211-797-2606
Fax +49-211-798-9208
Email Trimite E-mail

Nume Dr. Ute Krupp
  R&D and CSR PR| Headquarters, Düsseldorf / Germany
Phone +49-211-797-5641
Fax +49-211-798-5598
Email Trimite E-mail